Biserica de lemn de la Topla, aflată la Muzeul Satului Bănătean din Timișoara, care a fost distrusă de flăcări în 26 martie, va fi restaurată cu fonduri de la Consiliul Județean Timiș. Președintele Alfred Simonis a anunțat că mai mulți oameni au oferit donații pentru reabilitarea acestui monument istoric. „Biserica de la Topla, din incinta Muzeului Satului Bănățean, a fost distrusă de flăcări și mulți timișeni s-au arătat dispuși să contribuie la restaurarea monumentului istoric, ceea ce reprezintă un gest de mare noblețe”, a declarat Simonis. Acesta a precizat că nu este necesar sprijin financiar din partea donatorilor, deoarece bugetul CJ Timiș poate acoperi costurile restaurării. Biserica de lemn, construită în 1746 și reconstituită între 1994 și 1996 la Timișoara, este unul dintre monumentele istorice importante ale județului.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.opiniatimisoarei.ro”
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com