Autoritățile române au implementat cu întârziere o parte dintr-o Directivă UE din vara anului 2024, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2025. Conform acesteia, statele membre ale Uniunii Europene nu vor mai acorda subvenții pentru instalarea de „cazane autonome alimentate cu combustibili fosili”.

Centrala pe gaz. Foto: Shutterstock
România implementează o nouă reglementare prin care interzice acordarea de subvenții din fonduri publice pentru instalarea cazanelor autonome alimentate cu combustibili fosili, inclusiv centralele de apartament pe gaz, conform Profit.ro. Această măsură face parte din transpunerea Directivei UE 2024/1275, care vizează îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor. Conform reglementării, “începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, se interzice acordarea stimulentelor financiare din fonduri publice pentru instalarea cazanelor autonome alimentate cu combustibili fosili”.