Confederaţiile sindicale şi-au exprimat sâmbătă, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit, nemulţumirea faţă de „ordonanţa trenuleţ”, existând temeri că de fapt se reduc veniturile, nu numai se îngheaţă, potrivit reprezentanţilor Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România -Frăţia, transmite Agerpres.
„Referitor la Ordonanţă, toate Confederaţiile şi-au exprimat totala nemulţumire. Există temerile că de fapt se reduc veniturile, nu numai se îngheaţă”, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii CNSLR Frăţia.
Aceştia au subliniat că la câteva puncte ridicate de sindicate, inclusiv de CNSLR Frăţia, s-a promis că nu se vor bloca posturile din sănătate, memorandumul existent pe această temă va merge înainte. De asemenea, se vor găsi soluţii pentru a nu bloca posturile din asistenţă socială şi învăţământ, inclusiv care au legătură cu fondurile europene.
Referitor la voucherele de vacanţă acestea…