TIMIȘOARA. Două mașini s-au izbit duminică seara pe șoseaua care leagă Timișoara de Sânnicolau Mare, pe sensul de intrare în oraș prin Calea Aradului.
Accidentul a avut loc la intersecția drumului național cu strada General Leonard Mociulschi. Mașinile conduse de doi bărbați s-au izbit, iar în urma accidentului unul dintre conducătorii auto a fost rănit.
Politistii i-au verificat pe ambii șoferi cu etilotestul, care a arătat că niciunul nu băuse.
"Un bărbat în vârstă de 56 de ani, a condus un autoturism pe DN 6 din municipiul Timișoara dinspre strada Arnold Hauser, iar la intersectia cu strada General Leonard Mociulschi ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de bărbat în vârstă de 49 de ani. În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv bărbatul în vârstă de 56 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Soferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.opiniatimisoarei.ro”
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com