Situație revoltătoare la Timișoara, unde aproape toate tramvaiele noi achiziționate cu bani europeni au fost lovite în timp ce erau în circulație. Din cele 44 de garnituri noi fabricate de compania Bozankaya, 36 au ajuns deja în parcul Societății de Transport Public Timișoara (STPT), iar 6 sunt încă în perioada de recepție. Cu toate acestea, 25 dintre aceste tramvaie au fost implicate în diverse incidente, unele atât de grave încât au fost complet scoase din uz. Cercetările au arătat că în majoritatea situațiilor vina ar aparține altor participanți la trafic, dar au fost și cazuri în care vatmanii au comis greșeli, inclusiv folosirea telefonului în timpul mersului. Totuși, Societatea de Transport Public nu a comunicat valoarea pagubelor. Pe de altă parte, STPT testează sisteme anticoliziune pe tramvaie și organizează instruiri suplimentare pentru vatmani pentru a preveni astfel de incidente.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.opiniatimisoarei.ro”
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com