Omul de afaceri Silviu Prigoană a fost înmormântat la Cimitirul Evanghelic Lutheran din Bucureşti, anunţă, joi, fiii acestuia, informează Agerpres. Aceștia precizează că desfășurarea ceremoniei funerare a fost întocmai cu dorința tatălui lor.
“Profund îndureraţi, anunţăm că trupul neînsufleţit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din Bucureşti (Şoseaua Giurgiului nr. 4). Ceremonia s-a desfăşurat într-un cadru restrâns, de familie, conform cu dorinţa tatălui nostru. Mulţumim pentru mesajele de condoleanţe, susţinere şi empatie – pe care le-am primit în aceste zile şi datorită cărora simţim că nu suntem singuri în acest moment greu. Trecut în nefiinţă în urma unui infarct miocardic, Silviu Prigoană lasă în urmă nenumărate fapte şi amintiri luminoase, pe care noi, cei patru fii ai săi, vom încerca întotdeauna să le onorăm”, se arată în comunicatul…