Reabilitarea liniei de tramvai și a tramei stradale pe Calea Stan Vidrighin, care a fost în șantier din aprilie 2022, a fost finalizată, iar tramvaiele au revenit în circulație. Proiectul a inclus schimbarea liniilor de tramvai pe ambele sensuri, amenajarea a zece stații de tramvai și piste de biciclete, precum și spații verzi pe o suprafață de peste 12.000 de metri pătrați. În total, lucrările s-au desfășurat pe aproape 2 kilometri și au implicat atât reabilitarea rețelelor de tramvai, cât și a utilităților subterane și supraterane.
Valoarea estimată a șantierului a fost de 91,6 milioane de lei, însă licitația pentru proiect a fost câștigată la un preț de 81,47 milioane de lei, cu TVA, de către asocierea Porr România – Porr Bau GmbH – CSV Infratech SRL – Swarco Traffic România – Vimato – Wiebe România – Electroechipament Industrial SRL – Sane și Longhersin. Finanțarea proiectului a provenit inițial din bugetul local, iar ulterior a fost completată cu fonduri europene.
Începând cu data de 19 octombrie, tramvaiele 4 și 8 au revenit pe traseele obișnuite, în timp ce liniile 8 și 9 au fost redirecționate temporar din cauza lucrărilor la noua buclă de întoarcere a tramvaielor. De asemenea, linia 23 a fost suspendată definitiv.
Foto credit stiridetimisoara.ro
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com