O femeie din Timișoara a fost amendată drastic de polițiștii locali, după ce a fost surprinsă în flagrant în timp ce dădea foc unui cărucior pe domeniul public. Incidentul a avut loc în cartierul Kuncz, pe strada Zefirului, unde localnicii sunt exasperați de cei care aruncă și dau foc la deșeuri de ani de zile.
Agentii care se aflau în patrulare au observat femeia în timp ce incendia căruciorul pentru copii, care era gol. Aceasta a fost amendată cu suma de 30.000 de lei. Reprezentanții Poliției Locale Timișoara au atras atenția că, pe lângă disconfortul creat de fum, există și un real pericol de extindere a focului la casele din zonă.
Ei au subliniat că, deși sancțiunile aplicate în astfel de cazuri sunt mari, nu se face rabat de la luarea măsurilor cele mai drastice. Patrulările în zona vor continua și în zilele următoare, pentru a preveni astfel de incidente.
Foto credit www.opiniatimisoarei.ro
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com