Patru zile de distracție vor avea loc în mijlocul lunii septembrie, nu departe de Timișoara, în orașul vecin, Kikinda din Serbia. Festivalul Dovleacului, poate fi considerat unul dintre cele mai așteptate evenimente ale toamnei, desfășurându-se între 19 și 22 septembrie.
La acest festival, vor concerta nume importante precum Jelena Karleusa, Ana Bekuta, Nikola Rokvic și trupa Tribute AC/DC. Unul dintre momentele cele mai așteptate ale evenimentului este Frühstück-ul Banatean care va avea loc sâmbătă dimineața. Gospodine din Banatul sârbesc și cel românesc vor aduce preparate tradiționale, iar vizitatorii vor putea degusta și preparatele tradiționale sârbești precum plăcinta sau gratare diverse.
În timpul festivalului, va mai avea loc și o competiție pentru a desemna cea mai mare și cea mai lungă ludaie. Anul trecut a fost stabilit un nou record absolut pentru un dovleac de 716,5 kg. Participanții la festival vor putea vizita muzeul din Kikinda, unde se poate vedea și scheletul mamutului Kika. De asemenea, vor fi disponibile suveniruri variate și dovlecii expuși pentru fotografiere în diverse colțuri ale Pieței Centrale. Este important ca cei care doresc să participe la acest festival să aibă la ei dinari, moneda națională a Serbiei, deoarece plățile se fac doar cash.
Foto credit www.opiniatimisoarei.ro
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com




