Centura Timișoara Sud, o șosea nouă de 26 de kilometri, va fi deschisă circulației rutiere începând de marți, 10 septembrie. Aceasta a fost finalizată după patru ani de la începerea lucrărilor și se va desfășura pe raza municipiului Timișoara și a localităților Sânmihaiu Român, Șag, Giroc, Moșniţa Nouă și Ghiroda. Centura va completa varianta existentă de ocolire a Timișoarei, pornind din nodul rutier de pe DN 6 (Ghiroda).
Varianta de ocolire va primi indicativul VTM – Varianta Timișoara și se va extinde la varianta de ocolire Timișoara Vest, aflată în procedură pentru desemnarea constructorului.
Lucrările la Centura Timișoara Sud au fost coordonate de compania Tirrena Scavi, iar investiția a avut un termen de finalizare de 24 de luni. După rezilierea contractului cu constructorii italieni în decembrie 2022, lucrările au fost preluate de UMB Spedition în septembrie 2023. Scopul investiției este fluidizarea traficului intern și internațional care intră în țară prin zona Stamora Moravița și tranzitează zona Timișoara. Centura va cuprinde cinci intersecții, trei noduri rutiere, trei poduri, șapte pasaje și două parcări.
În continuarea Centurii Timișoara Sud, se află Centura de ocolire Timișoara-Vest, în procedură de achiziție, care va închide inelul din jurul capitalei Banatului, având o lungime de aproximativ 14 kilometri.
Foto credit adevarul.ro
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com