Bărbatul de 65 de ani, care nu avea adăpost, a fost găsit decedat în excavatorul descuiat, unde s-ar fi adăpostit pentru a dormi. Încă nu se cunosc circumstanțele exacte ale morții sale. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și efectuează investigații pentru a stabili ce s-a întâmplat.
„Polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul ca in interiorul unui excavator parcat pe marginea părții carosabile, in Dumbrăvița, la ieșire în spre A1, se afla o persoană posibil decedata. Ajunși la fata locului, polițiștii au constatat ca cele sesizate se confirma, fiind vorba de un bărbat in vârsta de 65 de ani,…