După ce la sfârșitul lunii iunie Ilona Brezoianu s-a căsătorit civil cu Andrei Lucian Alexandru, actrița s-a cununat acum religios cu alesul inimii sale. Evenimentul a avut loc în Prahova, într-o locație specială, cu piscină. De organizarea nunții s-a ocupat Răzvan Babană, fost concurent la „Chefi la cuțite”, emisiunea de la Antena 1.
Mesele au fost decorate cu flori naturale, verzi, dar și cu foarte multe lămâi. Și pe marginea piscinei au fost așezate zeci de lămâi, într-un cadru spectaculos. Evenimentul a început însă cu cununia religioasă, care a fost oficiată de un preot. Îmbrăcată într-o rochie albă de mireasă, lungă, atent machiată și coafată de Marian Capet, mireasa Ilona Brezoianu a fost în centrul atenției.
Nici mirele Andrei nu s-a lăsat mai prejos, el a purtat un costum crem, la care a asortat încălțăminte lejeră. După slujbă a început petrecerea, la care au luat parte invitați de seamă.