Facultatea de Arhitectura și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara a reluat joi, pentru prima dată după pandemie, tradiția expozițiilor de final de an. De această dată, evenimentul a avut loc într-un spațiu nou numit ARChA, alături de partenerul cu care a construit o nouă identitate a campusului UPT – Campus Creativ.
Expoziția Future Days a fost organizată în două spații: ARChA și Sala Expozițională de la parterul facultății. Aici au fost expuse rezultatele atelierelor și programelor școlii, precum și proiectele de diplomă ale generatiei 2024, multe dintre acestea fiind dedicate unor clădiri și spații din patrimoniul universității.
Evenimentul a surprins oferta de programe academice a școlii, oferind o imagine a arhitecturii de mâine. De asemenea, s-au expus proiecte distinse la concursuri importante din domeniul arhitecturii.
Exponatele au acoperit diverse teme, cum ar fi regenerarea urbană, restaurarea patrimoniului sau arhitectura de interior. De asemenea, proiectele s-au concentrat pe spațiile campusului Politehnicii Timișoara, abordând conceptele de campus verde și smart.
Invitații la vernisaj au inclus reprezentanți din toate facultățile de arhitectură din România și alte universități din Timișoara. Expoziția face parte din proiectul „Enhance: UPT Campus Creativ” și din programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.
Foto credit www.opiniatimisoarei.ro
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com