Procurorul general al României, Alex Florenţa, afirmă, duminică, în mesajul de Ziua Justiţiei, că o justiţie independentă nu este un lux, este o necesitate, iar statul de drept presupune că toată lumea este agală în faţa legii şi se supune aceloraşi rigori, indiferent de statut.
”Statul de drept este baza oricărei societăţi democratice (…) Statul de drept este garanţia că oricine, indiferent de statutul sau poziţia sa, este tras la răspundere pentru încălcarea legii după aceleaşi standarde legale, fără nicio discriminare sau favorizare. Este ceea ce îi protejează pe cei slabi de cei puternici, pe individ de colectiv şi minoritatea de majoritate”, a transmis, duminică, Alex Florenţa, în mesajul de Ziua Justiţiei.
Procurorul general apreciază că ”esenţială pentru menţinerea statului de drept este prezenţa unor instituţii judiciare puternice şi independente”.
…