Neobişnuita anulare de ultim moment vine după ce cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, şi alţi lideri europeni au criticat vehement deplasarea premierului Ungariei, Viktor Orbán, la Moscova, unde s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin, relatează Politico.
Baerbock plănuise să ridice problema întâlnirii lui Orbán cu Putin în timpul vizitei sale de luni la Budapesta. Dar „spre surprinderea noastră, partea ungară a anulat” întâlnirea cu Szijjártó, a declarat reporterilor un oficial al Ministerului german de Externe.
„Având în vedere călătoria surprinzătoare şi necoordonată a premierului Orbán la Moscova, o discuţie personală serioasă şi onestă între cei doi miniştri de externe ar fi fost foarte importantă. Regretăm anularea”, a declarat oficialul, adăugând că deplasarea va fi…