Societatea de Transport Public Timișoara va implementa ecrane de informare inteligente în încă 47 de stații de transport public din oraș, posibil chiar din această vară. Licitația pentru achiziția a peste 500.000 de euro a fost demarată în luna iunie și s-a primit o singură ofertă pentru contractul în valoare de 2,6 milioane de lei, cu TVA inclus.
Conform cerințelor specificate în anunțul de licitație, ecranele trebuie să aibă un design industrial, cu carcasă din oțel galvanizat rezistent la apă și sticlă de protecție securizată. Acestea vor putea afișa în timp real informații despre timpul de așteptare în stații, rutele de transport, informații de trafic sau meteo și pot prelua date transmise de aplicația Tranzy.ai.
Ofertele pentru acest proiect trebuiau depuse până la începutul lunii iulie, iar evaluarea ofertei primite va trebui finalizată până la sfârșitul lunii. Contractul va include furnizarea dispozitivelor, instalarea și configurarea acestora, precum și instruirea personalului. Livrarea ecranelor este programată să aibă loc în luna august, iar primele cinci panouri inteligente au fost deja montate în stațiile STTP.
Foto credit stiridetimisoara.ro
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com