O alteră cod galben vizează, luni, Crişana, Banatul, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală şi Moldova.
Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 35…37 de grade, pe arii restrânse mai ridicate în sud şi în est.
Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
O altă alertă meteo în vigoare de luni seara până marţi dimineaţa anunţă instabilitate atmosferică în Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Instabilitatea se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare…