Exporturile de arme ale Serbiei care au ajuns în Ucraina prin intermediul unor părţi terţe se ridică la aproximativ 800 de milioane de euro de la invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022, conform estimărilor Financial Times.
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a prezentat situaţia ca pe o oportunitate de afaceri, insistând că nu va lua parte la război.
“Aceasta este o parte a relansării noastre economice şi este importantă pentru noi. Da, ne exportăm muniţia“, a declarat Vučić într-un interviu. “Nu putem exporta în Ucraina sau în Rusia … dar am avut multe contracte cu americani, spanioli, cehi, alţii. Ce fac ei în cele din urmă este treaba lor“.
“Chiar dacă ştiu unde ajunge muniţia, asta nu este treaba mea. Treaba mea este să asigur faptul că ne ocupăm legal de muniţia noastră, că o vindem … Trebuie să am grijă de oamenii mei şi asta e tot. Asta e tot ce pot…