Patru timișoreni au fost identificați de polițiștii locali din Timișoara după ce au fost surprinși aruncând deșeuri la colț de stradă. Cei doi primiți au fost descoperiți lăsând saci cu moloz și resturi de construcții la intersecția străzilor Mangalia și Platanilor, provenind de la un imobil de pe strada Preyer. Ambii au primit amenzi de câte 30.000 de lei și au fost obligați să ridice deșeurile.
Un alt timișorean a fost amendat cu 30.000 de lei după ce a abandonat gunoaie la intersecția străzilor Grofsoreanu și Romulus din cartierul Elisabetin. De asemenea, un alt locuitor al orașului a primit o amendă de 1000 de lei pentru că a abandonat deșeuri sub podul din zona Calea Sagului.
În total, în luna iunie, poliția locală din Timișoara a dat 55 de amenzi celor care au abandonat deșeuri, în valoare totală de 221.400 de lei. Poliția Locală Timișoara a atras atenția că va continua să acționeze pentru eradicarea acestui fenomen și va aplica sancțiuni drastice celor care încalcă legislația în vigoare.
Foto credit www.opiniatimisoarei.ro
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com