Accidentul de tramvai care a avut loc la Timișoara miercuri după-amiază a fost unul cu final fericit. O fetiță în vârstă de 12 ani a fost lovită de o garnitură în cartierul Dâmbovița, în timp ce se întorcea de la școală spre casă. Vatmanul a sunat imediat la 112 pentru a solicita ajutor, iar echipajul medical a ajuns rapid la fața locului.
Potrivit primelor informații, fetița nu a fost atentă și a traversat strada pe culoarea roșie a semaforului, fiind surprinsă de garnitura Armonia care a început să se miște. Din fericire, vehiculul nu avea viteză, iar momentul impactului a fost surprins pe cameră.
Polițiștii au intervenit imediat și au început cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Conducătorul tramvaiului, în vârstă de 51 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Minora nu a suferit vătămări și nu a fost transportată la spital, iar IPJ Timiș s-a sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto credit www.opiniatimisoarei.ro
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com





