Biroul Electoral de Circumscripție nr. 1 Timișoara a admis o contestație depusă de partidul Alianța Pentru Unirea Românilor (AUR), care viza înlăturarea afișelor cu Nicolae Ciucă, președintele PNL, pe care apare mesajul „Un ostaș în slujba țării”. Ciucă a declarat că acestea nu sunt afișe electorale, ci promovează viitoarea sa carte.
AUR a solicitat „admiterea plângerii și înlăturarea afișelor cu caracter electoral, reprezentându-l pe domnul Nicolae Ciucă pe fondul negru, având inscripționat mesajul «Un ostaș în slujba țării», numele Nicolae Ciucă, gradul militar – General (R) – și adresa paginii de internet nicolaeciucă.ro; Obligarea domnului Nicolae-Ionel Ciucă și a reprezentanților Partidului Național Liberal să înlăture afișele menționate. Reprezentanții PNL, PSD, PRO România și PUSL din BEC 1 Timișoara au solicitat respingerea plângerii, afirmând că afișul promovează o carte și că Nicolae Ciucă nu candidează la alegerile locale.
În final, plângerea a fost admisă, iar afișul va fi înlăturat. Nicolae Ciucă a explicat că dorește să fie perceput ca un politician atipic și respinge eticheta de politician tipic. Cartea sa, „Un ostaș în slujba țării”, este o descriere a vieții sale și a modului său de a face politică.
Foto credit stiridetimisoara.ro
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com