Primăria Timișoara a finalizat lucrările la Școala Gimnazială nr. 25, unde a fost construită o sală nouă și un teren de sport. Valoarea investiției depășește 11 milioane de lei, din care peste 8 milioane provin din fonduri europene. Primarul Dominic Fritz a declarat că investesc 20% din bugetul de dezvoltare al orașului în educație, pentru a oferi condiții egale de studiu tuturor elevilor. Proiectul include și echipamente sportive în valoare de peste 80.000 de lei. Școala va fi inclusă în programul municipalității „Deschidem curtea școlii”, pentru a permite accesul gratuit al elevilor la infrastructura sportivă după terminarea orelor. Lucrările au avut întârzieri, iar proiectul era pe lista ADR Vest pentru pierderea parțială a finanțării europene din cauza acestora. Acum, Școala Gimnazială nr. 25 se alătură altor unități de învățământ care au beneficiat de săli de sport finanțate prin programul european.
Foto credit www.tion.ro
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com