
Regele Charles a decis să-i confere moştenitorului tronului, William, gradul onorific de colonel al Armatei Aeriene, care i-ar fi aparţinut lui Harry, întrucât cel de-al doilea fiu al suveranului servise în acel departament în timpul celei de-a doua misiuni în Afganistan, ca pilot de elicoptere de război.
În 2020 a avut loc separarea prinţului rebel de Familia Regală, odată cu renunţarea la rolul său de membru senior activ al dinastiei şi mutarea ulterioară în SUA împreună cu soţia Meghan.
Decizia reprezintă, conform interpretării tabloidelor britanice, un al doilea eşec pentru Ducele de Sussex după cea de ieri, când unul dintre purtătorii de cuvânt a anunţat că Harry, în timpul scurtei vizite în Regatul Unit, pentru a participa la cea de-a zecea aniversare a Jocurile Invictus, nu se va…




