Comisarii de la Protecția Consumatorului de la Timișoara au efectuat o descindere la Lugoj, într-un fast-food pe care-l mai închiseseră o dată în luna mai din cauza problemelor de igienă. Inspectorii au constatat că fast-food-ul “ISKENDER KEBAB” avea mobilier și ustensile deteriorate, aparat shawarma cu elemente rupte, materii prime păstrate în ambalaje fără elemente de identificare și nerespectarea condițiilor de pastrare-depozitare recomandate de producător. Totodată, în spațiul neigienizat au fost găsite insecte vii (muste) pe produse și suprafețe, iar spatiul de depozitare a materiilor prime era impropriu, fiind folosit și ca spațiu de depozitare pentru o mașină de spălat rufe.
Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, respectiv 1 avertisment și 3 amenzi în cuantum de 18.000 de lei. De asemenea, au fost dispuse mai multe măsuri complementare, printre care oprirea definitivă de la comercializare și retragerea de la consumul uman a produselor neconforme în cantitate de peste 23 de kilograme și oprirea temporară a prestării serviciilor până la remediere. De asemenea, autoritățile au propus închiderea temporară a unității pe o perioadă de cel mult 6 luni.
Informațiile au fost transmise de către Alin Gubandru, Comisar sef CRPC Regiunea Vest. Acesta a precizat că opiniatimisoarei.ro poate fi preluată de alte publicații online, cu menționarea sursei și a link-ului activ, în limita a 500 de caractere. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com