Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis judecarea recursului în casație făcut de DNA în dosarul Elenei Udrea și Ioanei Băsescu, după ce au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor.
Instanța a aprobat recursul în casație al DNA în dosarul Elenei Udrea și Ioanei Băsescu
Judecătorii au dispus ca judecarea pe fond a cererii
DNA în dosarul Elenei Udrea și Ioanei Băsescu, privind finanţarea campaniei
electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, să aibă
loc pe 22 noiembrie, potrivit AGERPRES.
„În temeiul art. 440 alin. (4) Cod procedură penală, admite, în principiu,
cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei
nr.232/A din data de 11 iulie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 5230/2/2017. Trimite cauza în…