Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a afirmat că, după ce România primeşte de la Comisia Europeană aprobarea pe revizuirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, imedat se depune şi cererea de plată numărul trei. El a explicat că mai bine avem toate jaloanele şi ţintele clarificate cu Comisia Europeană decât să facem un lucru superficial.
Adrian Câciu a fost întrebat luni, la Prima News dacă toate ţintele şi jaloanele din PNRR pentru cererea trei de plată sunt închise.
“Mai sunt trei sau patru care ar trebui clarificate prin vizita la Bruxelles. Am avut o şedinţă de follow-up, de progres, ce clarificări a cerut Comisia Europeană pe acele jaloane şi ţinte la care s-au ridicat o serie de observaţii pe trei sau patru jaloane. Se merge la Bruxelles săptămâna aceasta, săptămâna viitoare, pentru a se închide şi a se clarifica, a se închide cu Comisia….Sunt pe energie, pe dezvoltare şi mai avem la…