Începând cu data de 2 noiembrie 2023, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din cadrul Universității Politehnica Timișoara va lansa un club de fotografie numit f10.0, care va fi deschis atât studenților, cât și angajaților instituției. Întâlnirile clubului vor avea loc în fiecare joi, timp de două ore, începând cu ora 18:00, în sala N213 din clădirea Facultății de Mecanică. Lectorul în cadrul clubului va fi șl.dr.ing. Ciprian Dughir, profesor acreditat de fotografie și co-fondator al grupului fotografic „FotoVest”. Acesta este un invitat permanent la emisiunea TV „Foto Show” de la TVR Timișoara și este și manager și lector al cursului de fotografie acreditat de la Fundația Regională de Interes Public „Sine Ira”.
Fotoclubul f10.0 va oferi cursuri de artă și tehnică fotografică pe film (alb-negru și color), precum și pentru fotografie digitală și specifică pentru telefoanele mobile. De asemenea, se va încerca construirea de camere pe film pentru studenții UPT, în scopul de a înțelege principiile de funcționare ale unui aparat de fotografiat. Clubul continuă o tradiție mai veche a Politehnicii timișorene, unde încă din 1954 a fost înființat un „Laborator de cineficare”. Laboratorul a produs zeci de filme didactico-documentare, filme pentru cercetare și comunicare științifică și chiar un film de popularizare a Institutului Politehnic Timișoara. În fiecare an se realiza un număr considerabil de fotografii, diapozitive și pagini microfilme.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com