Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, unul dintre cele mai importante obiective de investiții cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va beneficia de o investiție totală de 1.153.030 mii lei. Acest proiect a primit aprobarea finală de la Ministerul Sănătății, având indicatorii tehnico-economici aprobați printr-o Hotărâre de Guvern emisă pe 27 octombrie 2023.
Institutul Oncologic de la Timișoara va fi dotat cu 250 de paturi pentru spitalizare continuă și de zi, precum și cu un ambulatoriu integrat cu 26 de cabinete medicale. De asemenea, vor fi disponibile și servicii de diagnosticare, bloc operator, terapie intensivă, laboratoare de radioterapie și medicină nucleară, precum și Centrul pentru transplant medular și afereză celule stem.
Inițiativa construirii Institutului Oncologic la Timișoara datează din anul 1994, când începuse construirea unui Spital Municipal în aceeași zonă. Proiectul de atunci a fost abandonat după finalizarea unei părți din clădire. În 2022, Direcția de Sănătate Publică Timiș a actualizat temeiul de proiectare și a elaborat studiul de fezabilitate.
Începutul anului 2023 a adus vești bune, Institutul Regional de Oncologie Timișoara fiind selectat pentru finanțare prin PNRR. Bugetul necesar, conform documentației tehnice, este de aproximativ 197 de milioane de euro, din care 80% vor fi acoperiți prin finanțare din cadrul PNRR.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com