Deși ambulanțele aflate în misiune au prioritate pe drum pentru a putea ajunge cât mai repede la pacienți și la spital, într-un oraș din Italia, viteza prea mare a salvărilor este pedepsită.
Ambulanțele care efectuează transportul pacienților către spitalele Cotugno și Cardarelli din Napoli, au fost amendate pentru exces de viteză, deși desfășurau misiuni critice.
Președintele Societății Italiene de Sistem 118 a sesizat această problemă încă din 2021, în plină pandemie, și că a cerut prefecturii să anuleze amenzile, dar problema persistă și s-a agravat, cu unul dintre asistenții lor ocupându-se exclusiv de gestionarea documentelor pentru contestarea proceselor-verbale în loc de acordarea asistenței medicale, scrie RTV.
Există un oraș care amendează ambulanțele care depășesc limita de viteză, chiar dacă sunt în misiune
Ambulanțele sancționate sunt în special cele din zona Campi Flegrei (Pozzuoli,…